Negociatorii ucraineni, avertizați să nu mănânce și să nu bea nimic, în timpul discuțiilor cu rușii

de: Elena Avramescu
29 03. 2022

Ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a dat un avertisment în cadrul unui interviu la televiziunea națională, rugând oamenii să nu „mănânce sau să bea” atunci când negociază cu Rusia, în contextul discuțiilor despre posibila otrăvire chimică a miliardarului rus Roman Abramovici.

Avertisment pentru negociatorii ucraineni. Nu trebuie să mănânce și să bea nimic

În cadrul zilei de marți, Rusia și Ucraina vor purta primele discuții de pace față în față din ultimele două săptămâni.

„Îi sfătuiesc pe oricine care merge la negocieri cu Rusia să nu mănânce sau să bea nimic și, de preferință, să evite atingerea suprafețelor. În al doilea rând, toate aceste povești, cineva a auzit ceva undeva, niște surse, acum există o mulțime de acest gen, pentru că toată lumea este însetată de știri, de senzații”, relatează news.sky.com.

Miliardarul Abramovici și negociatorii de pace ucraineni, simptome de posibilă otrăvire

Miliardarul rus Roman Abramovici și negociatorii de pace ucraineni au suferit simptome de otrăvire la începutul acestei luni, după o întâlnire la Kiev, au informat luni Wall Street Journal și publicația de investigații Bellingcat, citând persoane familiare cu chestiunea.

Abramovici, care a acceptat o cerere ucraineană de a ajuta la negocierea încetării invaziei ruse a Ucrainei, și cel puțin doi membri seniori ai echipei ucrainene au fost afectați, se arată în raportul WSJ.

Întrebat despre presupusa otrăvire, negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak a spus că „există multe speculații, diverse teorii ale conspirației”. Rustem Umerov, un alt membru al echipei de negocieri, a îndemnat oamenii să nu aibă încredere în „informații neverificate”.

Potrivit raportului WSJ, Abramovici și negociatorii au prezentat simptome care includ ochi roșii, lăcrimare constantă și dureroasă și descuamarea feței și a mâinilor. Abramovici și negociatorii ucraineni, inclusiv parlamentarul tătar din Crimeea Umerov, și-au revenit între timp, iar viața lor nu se află în pericol, a raportat WSJ.

O persoană familiară cu problema a confirmat incidentul pentru Reuters, dar a spus că Abramovici nu a permis ca acest lucru să-l oprească să lucreze. Bellingcat a spus că experții care au examinat incidentul au concluzionat că „otrăvirea cu o armă chimică nedefinită” este cea mai probabilă cauză.

Citând experții, Bellingcat a spus că doza și tipul de toxină utilizat nu sunt suficiente pentru a pune viața în pericol, „și cel mai probabil a fost menită să sperie victimele, nu să provoace daune permanente. Victimele au spus că nu știu cine ar putea fi avea un interes pentru un atac”.

Cei trei bărbați care au experimentat simptomele au consumat doar apă și ciocolată cu câteva ore înainte, a spus Bellingcat. Un al patrulea membru al echipei care a consumat aceste lucruri nu a prezentat niciun simptom.

Kremlinul a spus că Abramovici a jucat un rol important în discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina, dar procesul este acum în mâinile echipelor de negociere ale celor două părți, care urmează să se întâlnească marți la Istanbul pentru primele discuții de pace față în față în mai mult de două săptămâni.